Unde esti copilarie cu padurea ta cu tot?!

Ieri am zărit fericirea, ieri am fost foarte aproape de ea, ieri am început să cred din nou în poveşti, în zâne şi prinţi. Ştii unde era? Se ascundea în sufletul unui copil, da, da era chiar acolo şi era multă, atât de multă încât chiar dacă am oferi tuturor fericire, în sufletul acelui copil ar mai rămâne ceva. De fapt fericirea era chiar sufletul copilului, de fapt copii sunt fericire brută, fericire în forma ei cea mai naturală, de fapt copii sunt fericire.

Într-un final am ajuns la concluzia că toti copii sunt mai fericiţi pentru că procedează instinctiv, pentru că elimină toate raţionamentele, pentru că fac aşa cum cred şi nu aşa cum “trebuie”. Copii sunt mai fericiţi pentru că primeşti mai mult atunci când aştepţi mai puţin, iar oamenii maturi nu pot face asta, ei vor multe şi când primesc totul li se pare puţin… trist… foarte trist. Oamenii maturi se cufundă în detalii şi se zăpăcesc, oamenii maturi au nevoie de dureri, de suferinţă, oamenii maturi cred că asta înseamnă să fii matur, oamenii maturi cred că fericiţi pot fi doar copiii, iar ei trebuie să muncească doar.

Ştiţi care-i partea proastă a poveştii? Partea proastă e că încetul cu încetul

trebuie sa devin un om matur ...si nu vreau asta. 

Inca am suflet de copil care refuza sa creasca!Mi-e egal cu 0 tot ce zice lumea asta proasta !