Azi e greu,maine poate-i si mai rau.Creem sperante ca sa nu ne loveasca realitatea in plin,insa cand revenim la viata din toate visele noastre ne izbim nesabuit de pereti de sticla.Traiam in vise prea feerice,unde fericirea acoperea intreg timpul,unde nu credeam in sfarsit.Infinitul avea sens,vesnicia nu se termina in 3 luni....3luni,atat a trecut,si parca inca mai simt un gand rece,sobru,intunecat,cu sens prea vag.Tot timpul am crezut ca viata e frumoasa,ca viitorul e asa de minunat,ca in carti,insa vine un moment in care simti deznadejde.Sentimente stupide pulseaza in adanc,te demotiveaza.N-am crezut ca in racoarea noptii,atat de multe glasuri triste prind inteles,un inteles greu de descifrat!
Am fost prea tare,am strans in mine diverse sentimente; uneori indiferenta,alteori ura,uneori fericire,dar si deznadejde.Mi-e mult prea greu sa schimb ceea ce inima dicteaza...mi-e cam imposibil.Tot ce gandesc,tot ce rescriu aici imi sfarseste sufletul.Cuvinte mari unor oameni asa de mici...Secrete si dorinte,unor prieteni...Si le-am zis fara regret,insa scriind realizez adevarata greseala.Nu mai pot,sprijinul meu s-a prabusit si el,stalpul care ma tinea in picioare se darama zi de zi mai mult.Zilnic cladesc alte idealuri cum ar fi prietenii,familia,eu...Destul de vag.Mi-am spus de prea multe ori ca-s puternica,incat inima a realizat ca mint.Am mintit-o,trebuia sa-i dezvalui adevarul;sentimentele ma lovesc,teama imi invaluie trupul.Noapte de noapte,ma rup de realitate,imi schimb emotiile in lacrimi...De ce sunt asa tare,crede-ma,iluzie,ca nu ai face fata la asa rautate!Cum sa te poti mentine fericit,bucuros,cand in jurul tau se duce o lupta in care tu esti unul dintre inamici!
Cum am mai zis,nu scriu din obligatie,ci din sentimente,din pasiune.Aici gasesc un devotament ireal,o poveste desprinsa de imaginabil.Nu stiu unde o sa ajunga aceasta pagina,insa simt ca e prea mult.Stam in acelasi loc,iar unul e in paradis,altul in infern.Ochii ma tradeaza,sufletul aduna,iar restul n-au asemenea glas.Mi-am pierdut si ultimul prieten real,azi m-a tradat,azi mi-a aratat cea mai dureroasa indiferenta.Raneste si poarta-te ca si cum nu ti-ar pasa!Greu,nu?!Dar de ce ?Acum n-as mai vrea sa pun intrebari,doar sa primesc raspunsuri,chiar si cele mai nesabuite si misterioase.Vreau adevarul,fara masti,fara cortina sau perdea.Deja par prea complicata,prea obositoare,chiar si eu am incetat sa ma mai chinui cu mine.Prea-s diferita si prea extrema.Cine sa ma mai inteleaga,acum ca am ramas singura,cand nici eu numai stiu sa cred in mine si sa reusesc sa ma descopar?Sub un zambet stau dureri,sub o fata rea sta o persoana dezamagita prea mult.Nu mai vreau sa fiu tare,sa fiu imposibila si complexa.
Si,cum ti-am mai spus,mi-am pierdut ultimul si singurul prieten,din clipa in care nu i-a mai pasat,nu i-a mai starnit macar curiozitate.Poate nu "singur pe lume",dar cu siguranta parasit.Incep sa ma resemnez,sa cred ca asa e sa fie,ca poate n-am fost fericita,doar protejata de stimuli.Am redevenit aceeasi eu,nebunia din mine se simte.De ce sa mai invat,e un greu,cand n-am pentru cine?De ce sa mai fiu frumoasa cand n-are cine ma admira?Scrisul meu,ciudat,dar spune multe;sau macar ar trebui.Nimeni nu va citi asta,nu las eu sa se patrunda in asemenea latura a fiintei mele.
