Un drum al prieteniei

Se zice ca prietenii ar trebui sa te ajute,sa-ti fie prieteni.Intr-o lume in care numai exista decat rautate si invidie,zgarcenie si individualitate,prietenii numai exista.Esti tu,in jungla mare de oameni,diabolici si neinsemnifianti,luptandu-te din greu.Numai exista sustinere,parere de rau sau bunatate.Numai exista prietenie,omenie si bucurie pentru altii.E greu cand prietenii din copilarie,se transforma incet in fiinte groaznice...da,prietenii care te lasau sa intri la ei in curte,care iti dadeau bicicleta lor,care mancau toti din acelasi copac,dar mai greu e sa traiesti langa ei,cu gandul ca niciodata nu v-or mai fi asa...ca inainte.

Mi-e dor,mi-e greu.M-am saturat;se zice ca ar trebui sa ajuti macar c-un pahar de apa,daca un banut nu ai.Acum,prietenul cel mai bun,atat nu-ti ofera,cand stie ca si tu la randul tau iai oferit si l-ai ajutat.Ar fi in stare sa te lase sa mori de sete.Poate cine citeste,crede ca mint,dar asa e.Dar ce se intampla,cand ti-e foame si nu ai bani?Chiar mie mi s-a intamplat,sa-mi fie foame,caci sunt inca un copil,si nimeni sa nu ma ajute.M-am saturat de aceeasi rautate prin care trec zi de zi,ora de ora,de care sunt inconjurata la fiecare pas,in fiecare clipa a vietii.

Dar ce poate fi mai groaznic decat atunci cand prietenul tau,te loveste si te badjocoreste in cel mai cumplit mod?Singurul lucru care-l poti face e sa te racesti,sa devi exact ca restul,sa numai fi tu.Daca n-ar fi fost exemplele astea asa concrete,poate n-as fi scris.Si sunt...din pacate.Cand cel mai bun prieten uita de tine,cand te lasa fara bani...E o lume rea,care se multumeste numai cu bani si putere,atat.In schimb nu ofera si ei blandete si afectiune,sau poate bani si putere.

Poate langa aceste cuvinte pun si-o lacrima,o picatura rupta din suflet,pentru EI,scumpii si dragii mei prietenii,care probabil in acest moment au si uitat de mine.Dar eu,nu!...E pacat,nici eu n-o sa mai ofer prietenia mea,lor,din moment ce dau cu piciorul,in graba lor,fara sa le pese.

Ajungi sa ai incredere in straini,in oameni necunoscuti,pe cand poate si fratele tau,si prietenii uita de tine.Toti uita,si-ti mai rostesc cuvinte de genul: "cu ce m-ai ajutat tu pe mine?" care pur si simplu iti rup inima si sufletul in faramite,dar nu pentru ei,pentru toate lucrurile astea.Poate chiar plang in acest moment,poate nu-mi curg lacrimi pe obraz,dar sufletul mi-e terminat,ruinat si parasit de oameni.Suntem fiinte,avem nevoie de altii oameni pe langa noi,simtim nevoia de afectiune si cooperare,de ajutor si interes pentru noi.Poate ca l-am avea,dar altii deja vor sa-l oferi,apoi uita.Uitarea doare cel mai rau,uitarea si rautate.Uiti de bani,uiti de ore fixe,uiti de culoarea parului,dar nu poti sa uiti niste ochii ce doresc doar iubire,ochi tari si totusi nefericiti.Mi-e tot mai greu inainte sa merg,dar cand sunt trista n-are cine sa ma inteleaga...

Prietenilor si-apropiatilor prea putin le pasa,ei cred ca toate trec,se iarta,dar nu se uita lucrurile ce dor.Aud din ce in ce mai multi care vorbesc de mine,parca ma cunosc de-o viata,insa ei nu stiu cine-am fost sau cine sunt.Uneori simt ca as vrea sa pot spune stop joc,sa uit de fetele "prietenilor" ce zi de zi le vad,dar nu le inteleg,sa uit de privirea lor pe care niciodata n-am vazut-o fiindca ochii imi erau pierduti.

As vrea sa cred ca am prieteni multi,ca totul e frumos,ca inca sunt copil si tot va fi cum era candva:(Cand eram eu cu prietena mea,soarele mereu era pe cer,chiar daca era o noapte alba,atunci si universul ni se parea mic.

Mi-e dor de zilele in care prietenia era in noi,in voi in toti,mi-e dor de zilele care se pierd,cu aceeasi persoane langa mine,dar cu alta personalitate,mai rea,mai egoista,mai diferita si mult prea inspaimantatoare...atat,mi-e dor,nu v-am uitat si va iubesc:X

Mama

Era o biata mama tanara. A murit sotul ei in razboi cu persii. Era din Grecia si i-a ramas un copilas. Ea, femeie serioasa, cu frica lui Dumnezeu, a hotarat in inima ei sa nu se mai casatoreasca.
A dus viata cinstita, in curatie, in post, in milostenie, in cercetarea bisericil si a crescut copilasul asta. Toata mangaierea ei era copilul.
Asa l-a crescut biata mama dintr-o faramatura de carne, cu multa dragoste, ca o mama cand are unul singur si cand nu are, mai ales, nici sot. L-a invatat scoala, ma rog, tinea la el ca la ochii din cap. Dar, crescand copilul, crestea si grija mamei.
Asa a trecut tineretea copilului si a facut armata. Mama, pana la armata, l-a crescut ca pe o fata mare in casa ei. Era cel mai cinstit din tot satul, cel mai cuminte. Nici un cuvant n-a zis impotriva mamei, nici n-a mahnit-o vreodata; nimic nu facea ceva fara sfatul mamei.
Dar, o, rautatea lumii ! Cand a venit din armata, i s-a schimbat mintea. A inceput sa nu mai asculte de mama. A inceput sa nu-si mai arate dragostea fata de mama ca mai inainte; se ducea seara prin sat si venea tot mai tarziu. Mama se topea de scarba acasa. Aprindea candela la Maica Domnului si facea metanii : " Maica Domnului, pazeste-l !" Si cand venea Ioan mai tarziu, ca Ioan il chema, il zicea :
- Dragul mamei, Ioane, unde ai stat tu asa de tarziu, ca mare scarba am avut ? Uite, ai mancare calda, ai camera ta grijita. Eu am plans, ca tu n-ai frati; te vei fi intalnit cineva, ai fi gresit sau niste oameni rai te-or bate.
Dar el a inceput, ca niciodata, sa vorbeasca impotriva :
- Mama, lasa-ma in pace ! Ce ma pazesti ca pe copii ? De acum inainte eu stiu sa ma port in lume !
Niciodata nu vorbise el asa. Mama se topea cand auzea.
- Vai de mine, dragul mamei ! Dar eu pentru ca te urasc iti spun asta ? Eu te iubesc ! Dar ma tem, ca numai pe tine te am, singura mea nadejde ! Daca nu te mai vad, mai bine sa mor si eu !
Sa vedeti ce s-a intamplat.
In satul vecin era o fata rea, blestemata, trageau mai multi. A inceput sa se duca si el acolo. Mama-sa nu stia nimic.
- Unde te duci tu ? l-a intrebat ea. Eu am auzit ca te duci la vrajitoarea aceea. Vai mie, mai bine muream, decat sa aud aceasta !
El, in loc sa asculte, a zis :
- Lasa-ma, mama ! Ce ma pazesti ? Eu stiu sa-mi port caciula de-acum !
Niciodata in viata nu vorbise asa cu mama lui. Iar ea se topea de plans, ca nu mai avea ce sa-i faca. Ce s-a intamplat ? Blestemata aceea de vrajitoare a auzit de la altii ca mama lui nu-l lasa sa vina pe la dansa. Odata, mergand el la casa ei, i-a spus :
- Ia asculta, mai ! Sa-mi spui drept, pe cine iubesti mai mult ? Pe mine sau pe mama ta ? El, fermecat la minte de muierea aceea blestemata, sta oleaca si zice :
- Pe tine te iubesc mai mult !
- Eu nu cred ! a zis ea. Du-te acasa si, daca ma iubesti pe mine mai mult decat pe maica-ta, in noaptea asta sa vii cu inima mamei tale la mine ! Faci asa sau nu ? A stat oleaca si, indemnat de satana, a zis :
- Si aceasta o fac !
Si s-a dus din fata ei si a venit acasa. Mama, saraca, ii pregatise mancarea, ii incalzise camera si plangea la Maica Domnului sa-l aduca sanatos acasa. Iata ce pregatea mama pentru dansul si iata ce pregatea el pentru mama lui !
Ce contrast era aici ? Ce faradelege nemaipomenita ? Mama il astepta plangand, sa-l pazeasca Dumnezeu de primejdii si el vine sa-i scoata inima.
Vine acasa. Trecuse de miezul noptii. Mama i-a iesit in cale :
- Dragul mamei, dar acum se vine ? Vai, multa grija am avut de tine !
El nu vedea nimic. Se uita in stanga si-n dreapta prin casa, dupa cutit. Si vede cutitul cel mare din bucatarie. Ia cutitul in mana, o ia pe mama de grumaz, sa nu racneasca, si o junghie in inima.
Biata mama s-a dus ! Sangele a inabusit-o, s-a stins mama cea scumpa, care se jertfea pentru el !
Ce-a facut ? Auzi pana unde l-a dus satana ! A spintecat sanul stang al mamei, a scos inima mamei, a pus-o intr-un castron, a spalat-o de sange, a imbracat-o pe mama-sa cu haine de moarte, a culcat-o pe pat, a incuiat usa si a luat inima mamei lui in basma si a pornit prin padure sa o duca vrajitoarei, ca sa-i arate ca o iubeste mai mult.
Ati vazut, cand merge un om repede prin padure, daca-i padurea deasa, te lovesc crengile. El mergea repede, ca pana la ziua sa vina inapoi, sa nu afle nimeni crima pe care a facut-o, si totodata s-o incredinteze pe aceea ca o iubeste mai mult decat pe mama lui.
Mergand el repede cu inima mamei intr-o basma alba, o creanga din padure s-a arcuit si l-a lovit peste ochiul drept; si-l durea si a pus mana la ochi. Atunci aude din inima mamei, care era in basmaua alba : " Puiul mamei, te doare rau ?"
Atunci de abia s-a trezit el ! " Vai, mama, cum am ajuns pana aici ? Unde sunt eu ? Unde ma duc ? Mama scumpa, mama buna, cum ti-am scos inima ta de la loc si inca te mai doare pentru durerea ochiului meu ?" Si a inceput a plange groaznic. Atunci a vazut ca-i fermecat si s-a intors inapoi, cand a auzit glasul mamei din inima : " Puiul mamei, te doare rau ?"
A venit acasa - mai era un ceas-doua pana la ziua -, a desfacut pieptul mamei, a pus inima la locul ei si apoi a inceput sa strige tare ca a murit mama lui. Se facea ziua si au auzit vecinii.
- Ce-i, mai Ioane ?
- A murit mama !
- Dar cum se poate ?
- Mama mea a murit ! Mama mea a murit !
A venit lumea sa-l mangaie, dar el nu se putea mangaia, ca mai era un semn dumnezeiesc. Din sfert in sfert de ora, unde se ducea, auzea glasui mamei : " Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?" Cand auzea glasul mamei, era cea mai grea pedeapsa pentru el !
Atunci toata lumea se mira, oare de ce plange el asa de tare disperat dupa mama, ca de obicei barbatii sunt mai tari de fire ! Dar el stia de ce plange, ca auzea glasul mamei, care il mustra cu mila : " Puiul mamei, de ce m-ai omorat ?"
Ce s-a intamplat ? S-a dus repede la doua batrane si le-a adus sa o scalde pe mama. Cand a scaldat-o, a vazut ca este junghiata in inima :
- Mai Ioane, mama ta a fost junghiata !
El, cand a auzit, s-a topit de plans, ca stia cine a junghiat-o. A imbracat-o, dupa trei zile a inmormantat-o; dar el, in loc sa se linisteasca, mai tare plangea si bocea, incat toata lumea zicea : " Iata cat de mult a iubit el pe mama lui !" Dar el stia si auzea glasul mamei mereu, mereu, care il mustra si zicea : " Dragul mamei, de ce m-ai omorat ?"
Dupa ce si-a pus mama in mormant si-a adus aminte si zicea, plangand, in casa : " Mama scumpa, mama buna, cum te luptai tu cu mine ! Cum te luptai sa ma scoti din ispite, sa ma duci la manastire, si acum am ramas singur ".
Ce-a pus Dumnezeu in mintea lui ? Sa se duca singur la un duhovnic de manastire si sa se spovedeasca : " Ma duc, ca mama saraca voia sa ma scoata din ispite si eu nu cunosteam atunci ! Ma duc eu !"
A incuiat usile si s-a dus la un mare duhovnic al unei manastiri si a cazut cu fata la pamant :
- Parinte, eu sunt cel mai rau om din lume, cel mai mare criminal ! Batranul l-a linistit, i-a citit molitfa de spovedanie, l-a spovedit, si el i-a spus duhovnicului cum a omorat pe mama lui buna. Iar duhovnicul, om intelept, i-a zis :
- Fiule, nu te deznadajdui de mantuirea ta ! Dar sa stii ca cine omoara pe mama sau pe tata, treizeci de ani nu poate lua Sfintele Taine !
- Parinte, a zis el, dar altceva se intampla. Aud glasul mamei de cateva ori pe ceas, care zice : " Pulul mamei, de ce m-ai omorat ?"
Si a zis duhovnicul :
- Tot bine vrea sa-ti faca, ca sa-ti aduci aminte de crima pe care ai facut-o si sa te pocaiesti, ca macar, daca nu te-a avut in lumea asta, sa fii cu dansa dincolo !
- Cum sa ma pocaiesc, parinte ?
- Iata cum, fiule. Daca vrei sa te faci calugar, canonul se scade la jumatate, adica la 15 ani !
- Ma duc ! Nu-mi mai trebuie casatorie, numai sa ma ierte Dumnezeu !
- Du-te, fiule, plange-ti pacatul si te va ierta Dumnezeu !
- Ma duc, parinte !
A vandut toate, si-a luat doua randuri de haine, a dat casa de pomana la o vaduva si s-a dus la o manastire de pe malul Iordanului. Aici a batut in poarta.
- Ce doresti, frate ?
- Am venit sa-mi plang pacatele ! Oare ma primeste parintele staret aici ?
- Primim, doar manastirea este spital duhovnicesc pentru orice pacatos !Manastirea ii vindeca pe toti !
L-a primit, si ca nou incepator l-a pus la incercare la cele mai grele ascultari. La bucatarie, la trapeza, la gradina, la ingrijirea bolnavilor, la slujba dobitoacelor. El facea cu atata dragoste, si numai plangand, aducandu-si aminte de pacatele lui si cum si-a omorat mama.
Dar, pe masura ce se pocaia el in manastire si facea ascultare, glasul mamei venea mai rar. La cateva zile il mai auzea. Mai tarziu, la cateva luni, duhovnicul i-a spus :
- Cu cat glasul mamei vine mai rar, cu atat Dumnezeu se apropie de tine, ca mama vrea sa te aduca la cer, ca-i pare rau ca te-a pierdut in lumea asta ! Ea tot mama a ramas!
- Parinte, a intrebat el, ce canon mai aspru sa fac eu ca Dumnezeu sa ma ierte mai repede ?
- Fiule, sa mananci doar o data in fiecare zi mancare fara untdelemn trei ani de zile, sa faci cate cinci sute de metanii pe zi si sa zici psalmul 50 de cate ori vei putea mai mult pe zi.
- Fac, parinte !
Pe langa ascultarea grea, numai sambata si Duminica venea de doua ori la masa, in celelalte ziie manca o data in zi, mancare fara untdelemn, vin nu gusta deloc si a facut trei ani acest canon.
Calugarii se minunau de dansul, cu cata dragoste face ascultare si canon, ca ei nu stiau taina lui : " Mai, acela are dar de la Dumnezeu, ca zilnic plange !"
La trei ani de zile, inainte de Florii, a venit el la duhovnic sa se marturiseasca. Iar duhovnicul i-a spus :
- Frate Ioane, cum mai stai ? Mama te mai cerceteaza ?
- Parinte, mai rar. Parca as dori s-o aud mai des, dar mai rar se aude ! El a slabit de atata post. Trei ani de zile mancare fara untdelemn, cinci sute de metanii pe zi si ascultarea grea in manastire, si atunci a zis duhovnicul :
- Frate Ioane, iata vine saptamana Sfintelor Patimi. De la Florii pana in ziua de Pasti sa nu gusti nimic, nici apa, nici mancare, iar in sambata Pastilor sa vii la mine.
Si a venit in sambata Pastilor foarte slabit, dar vesel oarecum, ca Duhul Sfant, dupa masura pocaintei, il bucura.
- Iata, frate Ioane, noi mergem la slujba invierii la noapte, tu insa sa nu vii la biserica.
- Dar ce sa fac, parinte ?
- Du-le in chiliuta ta, pregateste-ti candela, pune-i untdelemn, pune fitil si n-o aprinde. Roaga-te la Dumnezeu si pomeneste si pe mama ta, ca ea este martira si are mare trecere la Dumnezeu sa te ajute cu rugaciunea. Si daca va fi un semn si ti se va aprinde candela singura, sa stii ca te-a iertat Dumnezeu si mama ta de tot pacatul.
El s-a dus in chilie - nu mancase de la Florii nimic -, s-a pus cu fata la pamant si a inceput sa se roage : " Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul, pentru rugaciunile Preasfintei Maicii Tale si ale mamei mele !"
Si asa s-a rugat patru ceasuri, cu multe lacrimi si, vazand ca nu-i nici un semn si trebuia sa iasa cu Invierea, s-a aruncat in chipul crucii si striga cat putea la Mantuitorul, la Maica Domnului si la mama lui sa-l ierte si sa-i dea un semn de mangaiere ca l-a iertat.
Cand se trageau clopotele pentru inviere si toti calugarii ieseau afara, deodata, o lumina dulce a umplut chilia lui si s-a aprins candela singura, iar de la sfintele icoane s-a auzit un glas : " Puiul mamei, te-am iertat !"
Dupa atata jertfa, mama buna, tot mama a ramas ! In loc ca el sa faca treizeci de ani de pocainta sau cincisprezece in manastire, in trei ani de zile mama l-a iertat. L-a adeverit prin aprinderea candelei. Dupa ce a omorat-o, dupa ce a suferit martiriul din mana lui, ea tot cu inima de mama a ramas.

Poem …pentru prieteni
Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.

Aceasta este o poveste adevarata si merita sa o cititi, fie si numai pentru a afla cine a facut demonstratia de logica pe care o contine!

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
„Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…” Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
„Esti crestin, nu-i asa, fiule?”
„Da, dle, spune studentul”
„Deci crezi in Dumnezeu?”
„Cu siguranta”
„Dumnezeu e bun?”
„Desigur, Dumnezeu e bun.”
„E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?”
„Da”
„Tu esti bun sau rau?”
„Biblia spune ca sunt rau.”
Profesorul ateu zambeste superior:
„Aha! Biblia!” Se gandeste putin. „Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?”
„Da, dle. As incerca.”
„Deci esti bun.”
„N-as spune asta.”
„Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…”
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
„El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e considerat bun? Poti raspunde la asta?”
Studentul tace.
„Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?”
„Pai…, da”, spune studentul
„Satana e bun?”
Studentul nu ezita la aceasta intrebare
„Nu”
„De unde vine Satana?”
Studentul ezita.
„De la Dumnezeu.”
„Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?”
„Da, dle.”
„Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?”
„Da”
„Deci cine a creat raul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.”
Din nou, studentul nu raspunde.
„Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?”
Studentul se foieste jenat.
„Da”
„Deci, cine le-a creat?”
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
„Cine le-a creat?”
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
„Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Isus Cristos, fiule?”
Vocea studentului ii tradeaza nervozitatea.
„Da, dle profesor, cred.”
Batranul se opreste din marsaluit.
„Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?”
„Nu, dle. Nu L-am vazut.”
„Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?”
„Nu, dle, nu l-am auzit.”
„L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?”
„Nu, dle, ma tem ca nu.”
„Si totusi crezi in el?”
„Da.”
„Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?”
„Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.”
„Da, credinta”, repeta profesorul.
„Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.”
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
„Dle profesor, exista caldura?”
„Da”
„Si exista frig?”
„Da, fiule, exista si frig.”
„Nu, dle, nu exista.”
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
„Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 237,15 grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -237,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de masura a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.”
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
„Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?”
„Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?”
„Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?”
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Gandi: „Acesta va fi un semestru bun”.
„Ce vrei sa demonstrezi, tinere?”
„Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.”
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
„Gresite? Poti explica in ce fel?”
„Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?”
„Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.”
„Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?”
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. „Un semestru foarte bun, intr-adevar”.
„Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?”
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
„Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.”
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
„E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?”
Clasa izbucneste in ras.
„E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?”
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
„Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…”
„Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?”
De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
„Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.”
La asta, studentul a replicat:
„Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.”

Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat
PS: Studentul se numea ALBERT EINSTEIN...

Este foarte dificil să faci binele. Toată viaţa mi-am pus întrebarea: "Care este cel mai bun mod de a-i ajuta pe oameni?" Şi am văzut că dacă într-o zi li se dă hrană, a doua zi le este din nou foame, deoarece stomacul este o gaură care nu se umple niciodată şi care cere în fiecare zi... Dacă li se dau haine, după câtva timp ele sunt uzate şi trebuiesc înlocuite. Dacă li se dă o casă, şi ea la fel, într-o zi sau alta, trebuie reparată. Dacă li se dau bani, ei vor fi foarte curând cheltuiţi... şi, dacă aţi avut câteva afaceri cu oamenii, ştiţi că ei nu sunt niciodată satisfăcuţi. Dacă le daţi o casă, ei se întreabă de ce nu le daţi un palat, iar dacă le daţi milioane, ei sunt furioşi pentru că nu sunt miliarde. Este deci imposibil să-i ajuţi pe oameni în acest mod: sau acest ajutor nu este niciodată definitiv, sau oamenii sunt nemulţumiţi pentru că aşteaptă totdeauna mai mult. Atunci, cum să-i ajuţi?


Să luăm cazul unui om care ar avea o greutate de transportat. Această greutate este foarte mare şi el abia poate să o ridice. Ori, iată că voi sunteţi aici: luaţi greutatea pe umerii voştri, şi asta este! Ei da, dar zilele următoare acest om mai avea greutăţi de transportat şi, cum nu veţi putea fără încetare cu el, ce va face? Presupuneţi acum că aveţi un secret pentru a transporta greutăţile fără a fi strivit şi chiar pentru a le transporta cu bucurie: voi îi comunicaţi acest secret şi, după aceea, toată viaţa el va putea să continue să se descurce singur. Atunci, pentru a face bine oamenilor nu este preferabil de a le da un mijloc să se descurce fără a avea întotdeauna nevoie de ajutorul altcuiva? Bineînţeles, este mai bine, mult mai bine. Şi acest mijloc este Lumina Ştiinţei iniţiatice, pentru că în orice circumstanţă această Ştiinţă dă o soluţie.

Iată de ce toată viaţa am lucrat fără întrerupere pentru a găsi această Lumină, pentru că ştiu că atunci când vă voi da-o, veţi putea înfrunta toate dificultăţile din voi lipsindu-vă de mine, de prezenţa mea. Fără Lumină, nu numai că binele pe care‑l faci nu va fi durabil, dar oamenii nu vor fi nici măcar recunoscători. Ceea ce trebuie să le daţi este un element spiritual care se gravează în ei. Mulţi ignoră aceasta. Când vor să facă bine, în loc să înţeleagă faptul că pot să dea acest element spiritual, care nu se va şterge niciodată, ei dau ceva material. Nu se ştie încă să se ofere ce este esenţial; se dau tot felul de lucruri: bijuterii, maşini, crezând că-l puteţi face pe celălalt fericit. Ei nu, trebuie să învăţaţi să daţi un element esenţial.

Dacă voi credeţi că eu n-am nici un fel de idee despre dificultăţile voastre, vă înşelaţi. Eu le cunosc, deoarece şi eu am trecut pe aici, le-am trăit şi-mi este suficient să privesc pe cineva pentru a cunoaşte toate probele pe care le-a traversat, deoarece ele sunt înscrise pe faţa sa. Veţi spune: "Dar nu aveţi nici un fel de compasiune! De ce nu ne ajutaţi?" Ah! şi aici trebuie să vă dau explicaţii.

Chiar dacă aş avea toate puterile, Cerul nu mi-ar permite să vă îndepărtez dificultăţile. Voi sunteţi cei care trebuie să faceţi eforturile: să învăţaţi, să exersaţi, pentru că aceasta vă va servi pentru eternitate. Dacă aşteptaţi ca cineva să facă totul în locul vostru, să vă îndepărteze suferinţele, bolile voastre, mizeriile voastre, este posibil: pe Pământ sunt fiinţe capabile să o facă, dar o fiinţă înţeleptă şi inteligentă nu o va face niciodată, pentru că ea ştie că nu este un mod de a vă ajuta, ci din contră. Vă va da, deci, mai degrabă metode, cunoştinţe, dar va aştepta ca voi să fiţi cel care să le aplicaţi, pentru că în acest moment voi sunteţi cel care creşteţi, care vă întăriţi şi aceasta este adevărata evoluţie.

Din nefericire, oamenii care s-au obişnuit să nu conteze decât pe elemente materiale, exterioare lor (maşini, aparate, medicamente), nu se gândesc niciodată să utilizeze posibilităţile cu care Creatorul i-a dotat. Iar când întâlnesc un Maestru, ei au exact aceeaşi atitudine: în loc să înveţe să dezvolte, graţie lui, facultăţile lor spirituale, vor conta pe Maestru ca el să facă totul în locul lor: Maestrul este cel care trebuie să-i instruiască, să-i purifice, să-i vindece, să găsească soluţii la toate problemele lor, să-i facă fericiţi şi bogaţi. Da, această atitudine de a aştepta totul din exterior este atât de răspândită încât chiar şi spiritualiştii au adoptat-o. Într-un Maestru ei caută un om cumsecade care va veni să-i depaneze, să-i salveze şi, mai ales, care se va încărca cu greutăţile lor. Ei da, un măgar, da! Analizaţi-vă şi veţi vedea dacă nu este adevărat.

Mulţi din cei care vin în Învăţământul nostru aşteaptă totul de la mine: ca eu să le dau ştiinţa, inteligenţa şi toate virtuţile... ca eu să-i fac bogaţi, sănătoşi şi ca eu să-i însor; dacă nu o fac, ei sunt decepţionaţi şi-mi poartă sâmbete. Ba da, şi există chiar oameni pe care nu-i cunosc şi care îmi scriu pentru a mă ruga să le găsesc un soţ sau o soţie. Cum să-i fac eu să înţeleagă că eu nu mă ocup de aceasta? Este un domeniu foarte delicat, unde cel care se angajează trebuie să-şi ia responsabilităţile sale. Nu este rolul unui Maestru de a-i însura pe oameni, sau de a-i face să divorţeze. Bineînţeles, în anumite cazuri, când tinerii fraţi şi surori pe care-i cunosc vin să-mi ceară sfatul, eu îl dau... şi încă nu întotdeauna; este prea delicat.

Vedeţi ce fel de mentalitate au oamenii! Ei aşteaptă totul de la mine: chiar şi căsătoriile. Iar când vor avea copii, se gândesc că eu trebuie să invit Îngerii şi Arhanghelii să vină să se încarneze lângă ei. Ei bine, nu, nu aceasta este sarcina mea. Din partea mea, ei trebuie doar să se aştepte să primească lovituri pentru a învăţa să se descurce. Chiar dacă aş avea puterea de a le îndeplini toate dorinţele, eu nu aş face-o, pentru că nu în acest mod i-aş ajuta. Da, chiar dacă aş avea puterea de a vindeca toate bolile, nu numai că nu le-aş vindeca, dar le-aş mai adăuga şi încă altele!... Sunteţi indignaţi? Da, dar în acelaşi timp eu le voi da mijloacele de a le învinge pe toate. Deoarece dacă îi vindec de bolile lor, ei vor continua să facă excese şi nebunii; din nou vor deveni bolnavi, iar când nu voi mai fi aici, vor rămâne bolnavi pentru eternitate.

Vedeţi, nu este o soluţie. Deci, eu v‑o spun, pentru mine soluţia este să vă adaug şi alte greutăţi învăţându-vă să deveniţi mai puternici şi mai rezistenţi.

Discipolul nu trebuie să dorească nici pentru el, nici chiar pentru apropiaţii lui ca viaţa să fie uşoară. Majoritatea părinţilor şi mamelor doresc pentru copiii lor facilitatea, opulenţa, succesul; ei sunt, în mod evident, împinşi de iubirea lor, dar este o iubire stupidă, care nu are în vedere adevărata evoluţie a acestor copii. Bineînţeles, eu nu spun că părinţii trebuie să dorească suferinţe pentru copiii lor, nu; de altfel ei nici măcar nu trebuie să se preocupe de această problemă. Dorinţa lor trebuie să fie doar una: copiii lor să devină binefăcători ai umanităţii, şi Cerul va decide prin ce experienţe îi va face să treacă pentru a-i conduce până acolo. Poate le va trimite boli, inamici, oprobiu, dar prea puţin contează, ei vor merge departe, foarte departe, atât de departe că nu va rămâne nici un fel de urmă din aceste dificultăţi, nici măcar o amintire. Părinţi îşi iubesc copiii, dar ce vor deveni aceşti copii dacă sunt cruţaţi de toate dificultăţile? Se vor abrutiza, asta este totul.

Eu, să o ştiţi, nu mă ocup de bolile voastre, de problemele voastre, de divorţurile voastre. Dacă viaţa vă face să treceţi pe aici, este pentru că există probabil o raţiune karmică. Eu mă ocup doar de mijlocul prin care să vă fac liberi, mari şi puternici, oricare ar fi probele prin care treceţi. Eu nu sunt aici pentru a vă vindeca, a vă consola, a vă rezolva problemele (de altfel eu nu am timp, mi-ar trebui o eternitate pentru a mă ocupa de problemele voastre, şi ce probleme!) dar eu sunt obligat să vă stimulez, să vă arăt cel mai înalt ideal, deoarece, dorind să realizaţi cel mai înalt ideal, veţi putea rezolva totul. Pe când dacă eu vă evit toate probele, veţi rămâne totdeauna slabi, vulnerabili şi atunci ce veţi face dacă într-o zi nu voi mai fi aici?

Se arăta ieri la televizor că, din ce în ce mai mulţi oameni, merg la clarvăzători, mediumi, pentru a rezolva problemele lor de bani, de sănătate, de iubire, sau pentru a se face exorcizări asupra lor, descântece. Este extraordinar! Ei înşişi nu fac nimic pentru a învinge dificultăţile, pentru a vedea mai clar, pentru a se întări; este altcineva care trebuie să facă această treabă în locul loc. Dar, admiţând chiar că cineva ajunge să le rupă vraja, ei sunt atât de slabi, că un altul îi va vrăji din nou. Toţi nu se gândesc decât să meargă să găsească pe cineva pentru a-i vindeca, a-i controla, a-i linişti. De aceea rămân ignoranţi, slabi, vulnerabili.

Ei bine, aici, nu este aşa. Aici, nu sunteţi consolaţi, nu sunteţi uşuraţi, nu sunteţi vindecaţi, ci vi se dau mijloace, arme, metode, pentru ca să fiţi voi cei care să deveniţi inteligenţi, puternici, de neînvins. Şi este mult mai bine. Dar cum voi căutaţi facilitatea, găsiţi că aici nu este nimic şi nimeni care să vă poată ajuta. Ei bine, aici vă înşelaţi! Dacă cineva poate într-adevăr să vă ajute, şi nu pentru o zi sau două, ci pentru eternitate, acela sunt eu. Doar că voi nu-mi cereţi decât un singur lucru: să deschideţi gura şi să înghiţiţi remediul; pentru că vă este indiferent dacă este doar un paleativ. Când veţi înţelege că trebuie să învăţaţi să vă descurcaţi voi înşivă?


Aici vi se dau toate mijloacele, încercaţi cel puţin să vă serviţi de ele! Dar dacă cel mai mare Maestru face o minune pentru a vă vindeca şi a vă proteja cât timp va dura aceasta? Asta depinde voi: dacă ştiţi să vă serviţi de Lumină şi de cheile pe care vi le dă, aici, da, este definitiv, deoarece atunci voi înşivă, sufletul vostru, Spiritul vostru, este cel care intră în acţiune.

Cunosc natura umană: vouă v-ar place să mă auziţi spunând: "Contaţi pe mine; vă voi salva din toate pericolele; vă voi vindeca de toate bolile, vă voi face fericiţi". Ei bine, nu, şi dacă cineva v-o spune înseamnă că el are interesul să vă înşele. Vă spun: contaţi pe Marile Adevăruri pe care vi le dau; acceptaţi-le în voi, întăriţi-le, însufleţiţi-le, hrăniţi-le şi veţi vedea rezultatele. Astăzi am distrus poate câteva din iluziile voastre, dar pentru Adevăr, pentru binele vostru am făcut‑o.-Omraam Mikhaël Aïvanhov

viata dulce viata

 Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi.

- Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.

- Cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva este a sta langa el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata.

- Viata este lucrul cel mai bun din cate s-au inventat vreodata.

- Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau.

- Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume.

- Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

- Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator.

- Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut.

- Viata nu este ce ai trait,ci ce iti amintesti ca ai trait si cum ti-o amintesti pentru a o povesti.

- Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara.

- Nu te agita atat,lucrurile cele mai bune se petrec atunci cand le astepti mai putin.

- Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti.

Octavian Paller

- Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului…

- Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera

- Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput..

- Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea!

- Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.

- Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!

- Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti…

- Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile “insuportabile”

- Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa.

- Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.

- Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.

- Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii…

- Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…