Furtuna dinaintea dragostei
Poate doar o persoana a auzit cuvintele astea "Vreau si eu o prietena",si-a ramas indiferenta.Am implorat sa ma ajute,sa ma inteleaga raspunzandu-mi de fiecare data cu indiferenta...Ma simt goala,exact ca un pom fara rod,nu am cui sa-i vorbesc tot ce scriu pe blog.Ma simt inferioara tuturor,merg pe langa oameni si las capul in jos.De ce?Nici eu nu stiu,ma simt ca o nebuna pe langa ei,ca o persoana singura,ii simt reci si pe ei.M-am obisnuit sa ma ascund in propria-mi carapace care nici gheata n-o poate sparge,nici soarele s-o topeasca.Vreau sa am o prietena,sa vina la mine,sa stam amandoua,sa iesim pe-afara cu mai multi prieteni,sa ne plimbam sa facem totul impreuna...De ce m-am nascut asa singura?De ce doar eu stiu ce simt?Incerc sa-mi fac prieteni,dar nu stiu sa-i pastrez,nu stiu sa-i tin langa mine.Nici cu comunicarea nu stau prea bine,deseori raman muta in fata unor argumente absolut usoare,nu stiu sa comunic,sa deschid subiecte,sa pun intrebari,sa raspund fara sa jignesc.Daca mi se spune ceva rau,vreau sa fug de lume,sa ma ascund sa nu ma vada nimeni.Pana acum numai pietre am primit,niciun diamant printre ele,in plus era cu dedicatie speciala si fundita.Cadou de ziua mea.M-am saturat sa stau singura acasa,sa nu ma bage nimeni in seama pe mess,sa n-am cu cine iesi.Am impresia ca trecand pe langa cineva persoanele acelea ma urasc,imi rad in spate,ma transforma in ura,le dispretuiesc.Poate o fi doar in imaginatia mea sau adevarat,dar mereu imi curat sufletul in lacrimi.Sunt o persoana care plange singura,avand aceeasi ura in suflet si invidiand multe persoane.Nici cu ideea ca sunt singura nu pot trai.
Cineva mi-a zis ca dupa furtuna vine dragoste.De cand ma stiu zic c-o sa fie bine,dar nu e.Abia astept sa se intoarca roata si pentru mine.Sau macar sa fie ca la restu...Am aripile frante de "prieteni"...