Copilaria-liman catre frumusete si puritate

               Copilaria,ca un liman,isi are baza temeliei sale chiar in sufletul nostru,conducandu-ne de la pamant tocmai sus in cer.In fiecare clipa urca cate un etaj,ne oprim,cercetam,intrebam apoi urcam la urmatorul.In aceasta calatorie nu putem folosi liftul chiar daca dorim s-o parcurgem cat mai repede.Cand ajungem in varf,chiar daca drumul a fost dur,ne dam seama ca numai sunt scari sau lift:nu ne mai putem intoarce.Adesea,in calatoria noastra intalnim camere cu oameni buni sau rai,dar de la care invatam intotdeauna ceva.
                  Am urcat si eu,oprindu-ma in fata unei camere reci si parasite.Acolo i-am intalnit:bunicii mei.Parintii mei sfinti stateau neclintiti in acel loc;asteptau parca sa bata limbile ceasului.Ciudat,eu nici nu ma vedeam,dar imi simteam bataile inimii accelerand continuu.In acele clipe i-am auzit plangand si vorbind prea incalcit,despre o fata,Bridgitte,care era nepoata lor.Parca auzisem acest nume foarte des,dar suna ca un glas de vioara,ce-mi acordau corzile inimii.Eram moarta,dar nu cu trupul,ci cu sufletul.Pentru ei numai eram acel copil inocent,in ochii caruia isi oglindeau fetele scrijelite,cu parul adesea mangaiat de mainile lor dure,dar calde.
                     Am urcat de la temelie,tocmai sus in varf.Numai era cale de intoarcere,ci doar momente de dor,pline de rasuflari calde de copil.