Când copilăria vorbeşte,trebuie s-o asculţi!
Timpul nu aşteaptă pe nimeni.Timpul doar curge ca un bisturiu peste ochii noştri.Amprente,cicatrici si răni...si toate imbibate in suflet.Suntem pe deplin responsabili de ceea ce am devenit,de efervescenţa ochilor noştri.Fiecare dintre noi a avut de ales la un moment dat ceea ce va ajunge:adolescenţi sau copii veşnici,să intram pe o uşă deschisă insistent sau să ignorăm şi să privim in lumea noastra.O alegere grea când viitorul te îndeamnă să-i cunoşti glasurile.Poarta viitorului...cea mai mare durere prin care poţi trece pentru a fi adult.Clepsidra se-ntoarce,îşi rostogoleşte nisipul nebun prin inelul vieţii.Fiecare fir de nisip,fiecare clipă(adesea rea,orgolioasă)se pierde in abisul unei lumi iraţionale.
Puritatea şi inocenţa,scânteile din ochii lor mă cuceresc.Si da,sunt ochii lor,nu ai noştri.Acei ochi dulci,frenetici te cuprind de talie şi te poarta in lumea lor.Ochii sunt oglinda sufletului,însă nu au ce să le oglindească lor.De ce copil?Copil hain,fără scop in lume,trist glas al chitarelor,biet artist,unde te-ai dus?M-ai părăsit fără resemnare,măcar întoarce-te o clipă să-ţi mai simt iar gustul sărutului din zori.Mi-e dor de...tine,dulce copilarie.
Pe scenă rolurile mor...viaţa e un teatru trist.Dacă am iubit ceva la viaţa asta,a fost modul in care trage sforile şi mă lasă deseori să cad in genunchi,pentru ca mai apoi să mă ridice fără urme de lacrimi,pe o alta scenă a comediei..Sunt marioneta universului meu,sunt unicul anticorp dintr-un corp infectat de...adolescenţă.Încă mai pastrez acel ceva,iar arlechinul din mine se lasă manevrat de o mână a destinului.Aş fi un copil trist...dar e un pleonasm.Sunt o adolescentă nebună,dar care încă mai iubeşte cu acel foc pueril,viaţa.Totul tipic unui copil. Viaţă,copilărie,maturizare...termeni străini,fara pic de logică şi sens intre ei.Fiecare are întelesul său imaginabil:viaţa-o frunza căzuta afonetic,copilăria-cântec stins de la inceput,maturizarea-durerea infiptă în ultima speranţă a sufletului meu.Viaţa n-are fir narativ,copilăria se întrerupe brusc,ca mai apoi să ne intrebăm de ce ne-am dorit să fim mai mari.Fiecare fetiţa visa în trecut să devină domnişoară,să-şi poarte feminim poşeta pe umăr,iar fiecare viitor erou să poata conduce lumea.
Te poţi numi inocent când încp n-ai învăţat să scrii,in prealabil să gândeşti.Prefer să vorbesc despre copilăria voastra decât despre a mea.V-aş plictisi,v-aş întrista si v-aş agrama.Nu,nu vreau să vorbesc precum un gramofon stricat,mecanic.Voi încă sunteţi mici,simpli şi nestemaţi,eu însă mi-am trăit sau nu copilăria(doar eu ştiu raspunsul).Visele vi se citesc pe buze,mie visele mi s-au indeplinit,îmbrăţişarea mamei
încă e imprimata in piele,îmbrăţişarea mea s-a stins,iar parul vă cade in bucle arămii peste umeri.Să revenim la subiect...Viaţa e un teatru(nu,viaţa nu e ca un teatru).Actori intr-un decor, balerine,artişti,diamante căzute in mainile unor buni şlefuitori,dansatori...copilăria e un demo.
Devi adult...adolescent dacă voi vreti.Şi ce vei face?Vei uita până şi să respiri,să simţi aerul sihastru învăluindu-ţi puritatea.Voi mai meritaţi o şansă,şansa pe care noi n-am avut-o,deşi se pare că nu va fi aşa.E greu să mă pronunţ despre viitorul vostru,nu pot intui ce se va întampla.Acesta e farmecul:sp simţi prezentul,să nu-ţi ştii trecutul care te-ar afecta,iar viitorul nici să nu existe.Fericirea înseamnă neştiinţă,dar voi nici nu ştiţi ce e fericirea.Termen străin,aflat abia după prima suferinţa.Dacă ai cazut şi te-ai ridicat numai eşti copil,ci doar un ecou a ceea ce a-i fost.
Vorbe,temeri,clipe...amintiri căzute in lupta cu timpul.Definim tot ce este in jurul nostru,dar nu încercăm să privim prin ochii lor.Viaţa are alt sens,alt înţeles,alt aspect....şi toate mai simple,paradoxal complexe.Ei sunt egali,iar sinceritatea lor cugetă.Nu le e teamă să răspundă adevarat unei întrebări,sunt atât de naturali,au acea nebunie inocentă şi prostească.Au vise,au speranţe care se pot indeplini. Ca să înţelegi un copil nu trebuie să întrebi pe cineva anume,ci doar o mamă,fiind singura care poate înţelege,prin iubire,ceea ce pruncul ei cladeşte sub soare.Nu întreba o femeie,căci n-ar şti să-ţi răspundă,nu cunoaşte termenii ''inocenţă'' şi ''puritate'' decât din dicţionar.
Copiii sunt comedianţii fără durere,nu au maştile triste tatuate in piele,nu au bandaje peste suflet.Au doar nişte ochi împăienjeniţi de soare,o inimă pură,profilata pe pamant şi o fanfară ce le indruma paşii.Ei nu se străduiesc să trăiască,nu înţeleg rostul vieţii.Pentru ei e doar un joc fară sfârşit,e doar un început,neştiind că nu vor avea un sfârşit cu happy-end(ca in poveşti).Viaţa,în sine,nu o cunosc,nu ştiu ce este,dar motto-ul său le răsună zi de zi in urechi.Ochii lor cutreieră lumea,simt parfumul fiecărui suspin apăsător,gustă necontenit din fericire.Ei nu cad,nu se ridică,poate doar la propriu.Nu am nevoie de metafore,epitete sau alte prostii de genul acesta ca să-i descriu.Poate doar gândurile să mă ajute,gândurile mele simple,înţelese chiar şi de ei.Nu se complică,nu cer perfecţiune,nu vor stilistică...ci doar adevar.Aici abia dacă prind rădăcini cuvintele,dacă prind înţeles şi mesaj,dar e imposibil.Voi,adulţii,niciodată nu veţi întelege ce e in mintea unui copil,dar încercaţi să vă aduceţi aminte.E greu,probabil imposibil dacă nu aveţi o memorie aşa bună,dar(fiindcă există şi un ''dar'')pentru ei lumea e altfel.Viaţa sau societatea e frumoasa,doar frumoasa poate defini ceea ce ei vad.Îmi e tare greu să-i descriu pe ei,aşa cum îi văd eu.Cel mai simplu le e lor să se transpună şi să vă transmită ceva.
Timpul trece,iar fiecare rând e scris cu durere,cu dor si cu amintiri.Ah,durerea asta mă urmăreşte la tot pasul.E nemiloasă,însă lor nu le face niciun rău.Ceasul îsi schimbă minutele,orele,iar eu sunt tot aici,scriind nebun despre voi.Sunt un mesager al vostru,încerc să vă dau aripi in ochii adulţilor.Un lucru e sigur,copilăria nu moare in nimeni.Crezi că ţie iţi e greu să ieşi acum şi să te joci în zapada de afară?Nu?!Măcar încearcă fără reţinere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu