Masca durerii...

Am scos mastile si m-am aratat lumii si dragostei mele asa cum sunt eu, cu adevarat. Cu timiditatile mele, cu slabiciunile mele. Cu frumusetile pe care le port in mine si cu adevarurile in care cred nesimtit. Cu vinile asumate din trecut si cu iertarile mele bolnave pe care le duc cu mine. Cu sperantele la care nu vreau sa renunt. Nu sunt pe plac tuturor. Dar sunt libera. Nu mai joc niciun rol. Si daca intoarcerea la inocenta ma va condamna la tristete, atunci accept sa fiu vesnic trista

 Cand ceilalti isi fac planuri pentru inceputul de an, eu ma intreb cum si daca il voi incheia pe cel de acum. Pe cand altii deapana amintiri din viitor, eu ma lupt sa inchei, onest si precis, fara zecimale, socotelile trecutului. Fiindca nu mai vreau sa iau nimic de la capat. N-am pofta sa-ting iar cu sufletul in blidul cu sperante fara rost.

 Dar pe mine m-au istovit atatea inceputuri. Sunt satula sa o iau, iar si iar, de la capat. Am ostenit cazand si ridicandu-ma, inca si inca o data, in numele rolului meu blestemat de femeie puternica. Nu mai vreau sa pretind ca practic cu drag genoflexiunile conturului tonic, cand, de fapt, la fiece pas, sunt pe punctul sa cad in genunchi si sa urlu. 

  Pentru ca da, am tanjit mereu dupa ultima iubire. Si nici nu cred acum, la ceas de adevar, ca am cerut vreodata prea mult de la viata. Eu am nevoie de atat de putin ca sa fiu fericita... De un singur barbat, dintre toti barbatii ispititori ai lumii. Ce usor, ce simplu, ce placut ar fi sa vreau mai multi! Dar mie mi-e de-ajuns unul singur, care sa ma tina in brate si-n suflet. Un om care sa stie sa fie numai si numai al meu. Un barbat care sa-mi faca loc langa el nu doar in asternut, ci si-n eternitate."

 Si, totusi, daca as putea schimba ceva din trecut - desi stiu prea bine ca nu pot -, as racai din biografia mea amorurile otravite, pe cele amare, pe cele inventate, pe cele tradate. Daca as putea sa-mi iau sufletul inapoi, n-as mai iubi caraghiosii, lasii, depravatii, ratatii pe care i-am adorat, lasandu-i sa-mi pateze destinul cu nedragostea lor.

Incerc sa-mi pun masca rautatii peste durerea din suflet.E grea,rece peste toata asprimea gandurilor mele. Imi ingreuneaza mai rau sentimentele si le raneste.Unii nu inteleg de ce in viata purtam masti...Ca sa ne aparam,sa dam o alta impresie falsa,din orgoliu.Am orgoliu si nu mi-e greu sa recunosc,rautatea ascunde durere,viata ascunde rareori placere,de cele mai multe ori doar lacrimi inmuiate in zambete.Cand altii te judeca trebuie sa taci.Poate sunt perfectionista,dar nu pot accepta faptul ca altii sunt mai buni ca mine.Nu imi pot controla furia si mânia,desi nu ma caracterizeaza.Ma mint si ma insel singura.Si toate pentru ce?Nimic nu se alina,raman doar rani deschise si un suflet in genunchi,tarandu-si corpul greu peste viata.Si se repeta,cum clipa impune.Greutate,durere,lacrimi...si un suflet coplesit.Cuvintele mele,desi nu vorbesc despre iubire,nu sunt indiferente.Nu sunt rele,sunt doar sincere.Cei care vor sa inteleaga vor intelege,ceilalti nu,vor ramane doar reci si nepasatori.Prin ceilalti ma refer doar la o persoana,care probabil nu citeste,ceea ce imi si doresc.