Plangi

Da, ştim, big girls don’t cry, bărbaţii adevăraţi nu plâng, nu trebuie să plângi fără motiv, etc dar are şi plânsul ăsta rolul lui şi nu întotdeauna e semn de tristeţe. Însă întotdeauna plânsul adevărat este o trăire initimă. Unii au fost învăţaţi că e un  semn de slăbiciune să plângi, mai ales în public. Alţii, din cauza firii lor emotive plâng mult prea des şi simt nevoia unui umăr pe care să să o facă.

Se întâmplă uneori, fie că eşti puternic sau mai emotiv, să îţi vine să plângi fără un motiv anume şi simţi că nu mai poţi reprima această cascadă de lacrimi şi hohote. Ca şi cum mii de gânduri şi tensiuni s-ar ascunde în sufletul tău şi ar vrea să se evapore odată cu lacrimile. Şi e de ajuns ca cineva să îţi spună o vorbă urâtă, să te atingă cu un singur deget sau să ţipe la tine. Şi atunci începi să plângi, să suspini adânc şi să nu-ţi mai găseşti aerul printre suspinele convulsive şi lacrimi.

Cel care te-a supărat la început se sperie ca mai apoi să se simtă vinovat pentru criza prin care treci. E neputincios când vrea să te consoleze şi să te oprească din plâns. Dar el nu ştie că tu nu plângi din cauza lui, şi nici nu ai glas să-i spui asta ci laşi doar lacrimile să vorbească în locul tău. El nu ştie că vorba urâta pe care ţi-a spus-o a fost doar un catalizator sau mai bine zis impulsul de care aveai nevoie pentru a te descărca. E ca atunci când în corpul tău creşte căldura. Ştii ce va fi, ştii cât de bine te vei simţi la finalul actului dar în acelaşi timp nu-ţi pasă că vei ţipa ca o nebună şi te vor auzi vecinii. În acel moment chiar nu te gândeşti la reacţia celorlaţi ci la fericirea ta. Cam aşa e şi cu plânsul ăsta…Ştii că dacă te pui pe plâns sănătos, nu te mai poţi opri până nu ajungi la liniştea de care ai nevoie.

Când simţi că lacrimile ţi-au spălat sufletul de toate lucrurile grele te opreşti din plânsul cu spasme iar suspinele rare pe care le mai scapi sunt asemenea cenuşii de după un foc de proporţii, doar urme ale unui act violent. Dar nu mai plângi, ba chiar începi să râzi de faţa uimită pe care o are cel din faţa ta. Probabil te crede nebună din moment ce acum două secunde plângeai de sărea cămaşa de pe tine iar acum râzi cu gura până la urechi. Adevărul e că nici nu prea îţi mai pasă, important e că te simţi atât de relaxată ca şi cum abia te-ai fi născut, fără nicio grijă. La urma urmei şi plânsul este tot o reacţie a organismului la unul sau mai mulţi stimuli, tot o formă de eliberare a energiei.