Mareaaaaa

        Mi-am amagit destul ochii privind in zadarnic in departare.Am cautat si voi cauta pe vecie marea,cu misterele si povestile sale,cu sarea si cu spuma sa,dar mai ales cu povestile pescarilor ce aduc la tarm ultimul val pierdut in neant.Am cautat sa-i inteleg tainele,am ajuns in adancul sau,am sperat sa traiesc prin ea,sa-i descopar tainele si aurorele sale verzui.Marea,prin infinitatea sa,ascunde in sufletul naruit de corabii undele-i pierdute in culoarea stravezie,sperantele si gandurile fiecarui poet.Nu-i om sa nu se opreasca din loc,sa priveasca in larg si sa-si aminteasca primul sarut al marii pe fruntea sa tanara.Fiecare a imbatranit cu ea,fiecare a gustat din pumn,gustul sau si racoarea sa,dorul sau crancen.
        Cand marea isi lasa bratele peste infinitul sau inspumat,peste arcuirile lunii reflectat pe pamant,valurile sale lovesc cu putere stanca infipta in tarm.Atunci si doar atunci sunt singura spectatoare a acestei arii de vise si melodii armonioase.Visand cu ochii deschisi la acest cristal fabulor al pamantului iti dai seama cat valoreaza o clipa de liniste si speranta langa el.Nu oricine vede marea ca o opera poetica,unii o vad doar ca pe-o intindere de apa,dar nu multi omeni pot vedea dincolo de abstract.
         Aceasta taina miraculoasa a creatiei naturale a lasat urme adanci in fiecare dintre noi,a trezit bucurii,vise,ganduri care nu demult erau nepretuite,dar care acum au o intensa valoare emotionala.